Produse fito

   Preparatele din tescovină administrate alături de medicaţia alopată, atunci când bolile s-au declanşat, îşi vădesc efectele benefice după perioade îndelungate (3-6 luni), având în vedere că fitoterapia este o medicaţie blândă, care acţionează în timp, dar e mult mai uşor suportată de organism şi nu are reacţii adverse. 
 
 Pulbere.
  Se obţine simplu, prin măcinarea cât mai fină a tescovinei uscate şi cernute. 
 Se consumă câte o linguriţă, de trei ori pe zi, cu jumătate de oră înainte de masă, prin simpla înghitire, pulberea nefiind rea la gust. 
 Pentru cei mai mofturosi, se poate amesteca cu un suc natural sau miere. 
 Tescovina uscată şi măcinată este recomandată şi bolnavilor de diabet, deoarece zahărul conţinut de struguri a trecut în must. 
 Resveratrolul şi celelalte principii active din boasca îmbunătăţeste metabolizarea glucidelor din organism şi reprezintă un bun adjuvant în tratament. 
 Este cel mai bun mod de administrare pentru hipertensiune arterială, osteoporoză, guta, artrita, dereglări de tranzit intestinal, constipații cronice, diabet. 
 
 Ceai  
  Se pun 40 de grame de pulbere de tescovină la fiert 30 de minute într-un litru de apă, apoi se lasă la infuzat un sfert de oră. 
 Ceaiul se strecoară și se bea cald, câte 3 căni pe zi, înainte de masă. este bun pentru depresie, nevroză, pierderi de memorie, demență, senilitate, boli ale bătrâneții (Parkinson, Alzeimer), convalescență. 
 
 Tinctură 
  Contine de 8 ori mai mult resveratrol decât vinul. 
 Poţiunea reprezintă un adevărat elixir care încetineşte îmbătrânirea şi ţine la distanţă bolile ce apar odată cu înaintarea în vârstă. 
 Se pun 20 g de pulbere de tescovină la macerat în 100 ml de alcool de 70 de grade timp de 10 zile, agitând preparatul de 2-3 ori pe zi. 
 Se strecoară prin tifon și se mai lasă 6 zile la decantat în frigider. 
 Se strecoară din nou partea limpede a tincturii și se păstrează în sticluțe de 20-30 ml, cu picător. 
 Se iau câte 30 de picături, de 2 ori pe zi. 
 Este o băutură magică pentru regenerarea corpului și bolile bătrâneții. 
 
 Sirop 
 Se prepară din:
  • 100 g de tescovină uscată și mărunțită fin, 
  • 100 grame de miere
  • 200 ml suc de portocale proaspăt extras.
 Se amestecă ingredientele și siropul obținut se ține la frigider. 
 Se ia câte o linguriță pe zi, 20 de zile pe lună. 
 Este un medicament natural bun pentru avitaminoză. 
 
  Cataplasme cu tescovină şi argilă  
 Tescovina uscată, mărunţită foarte fin, se amestecă cu argilă şi ceai de troscot pana la obţinerea unei paste care se întinde pe o fâşie de tifon şi se aplică pe zona afectată, fără a bandaja strâns. 
 Pentru un efect maxim, cataplasma se ţine cel puţin 30 de minute, timp în care este strict interzis efortul fizic. 
 Calmează durerile provocate de artroze, varice, contuzii. 
 
 Bai cu infuzie de tescovina 
 Pentru bolnavii de reumatism, osteoporoza si spondiloza, se recomanda bai cu infuzie de tescovina: 
 In apa din cada se pune un amestec concentrat obtinut din fierberea a 250 grame de tescovina uscata in trei litri de apa, timp de 5 minute. 
 Timp de doua saptamani, cu pauze de o zi, se face o baie, care dureaza aproximativ 15 minute. 
 Baile se recomanda si pentru a reda elasticitatea pielii, avand in vedere ca tescovina indeparteaza celulita si vergeturile.